Moartea unui colt de cer

In weekend, am avut indrazneala sa-mi iau libertatea de a pleca la Hunedoara sa vizitez Castelul lui Iancu. A fost o experienta interesanta si plina de neprevazut. In epoca tranzitiei, orasul a fost rascolit de efervescenta unor indivizi bantuinti de gandul industrializarii si greu se mai vede, umbra care era, odata, Hunedoara tineretii lui Mihai Leu, a lui Ioan Andone si a lui Rednic. Pe drumul spre castel, te insotesc si pe stanga si pe dreapta, scheletele dezgustatoare, mancate de narcoza tranzitiei ale unor fabrici care se incapataneaza sa ramana in picioare si sa-ti aminteasca de forta unui oras care hranea cu otelul sau, o parte de Europa. Discursul asta pseudo-comunist am simtit nevoia sa-l am dupa ce am constat ca, mai peste tot, opozabila ii este o realitate care nu deseneaza deloc, tabloul unui capitalismului pe care il impart ceilalti europeni.

Desavarsirea dezastrului se realizeaza exact acolo unde nu era absolut deloc nevoie de asta: la Castelul Huniazilor. Imediat ce intri in curtea castelului (vezi foto) privirea iti ramane asezata pe peretii cojiti de indiferenta scandaloasa a ministrilor pe care ii poreclim ca fiind ai Culturii si care, nu au devenit interesati de restaurarea celui mai mare castel din Romania, din motive de cont curent personal. Dar cea mai mare nemernicie a facut-o ministrul cu cap de cauciuc al lui Ion Iliescu-l-am numit aici pe Razvan Theodorescu-intr-o vreme in care seful guvernului era un personaj al carui nume nu mi-l mai amintesc dar stiu sigur ca parea mare iubitor de arta, cel putin dupa muzeul pe care si l-a amenajat in sufragerie.

Razvan Theodorescu a reusit performanta-notabila prin nemernicia ei- sa clasifice Castelul Huniazilor in “constructie de categoria B”, adica o constructie de secol 19, aidoma multor case boieresti din mijlocul Bucurestiului, si astfel, sa-l priveze de investitii care l-ar fi putut revigora. Asa s-a ajuns ca un semineu unic in Europa, adapostit de o incapere ramasa fara paza, sa patreze pe peretii sai autografele unor imbecili care s-au grabit sa-si exerseze, acolo, incultura. Asta e Romania reala, a politicienilor care se bat pe cascavalul Puterii! Hunedoara nu are putere sa riposteze. A avut forta sa ridice sabia pe vremea cand, pe dealurile de la Cisnadie, Decebal punea pirostriile poporului roman si nu renunta la mandria sa de dac liber chiar daca trebuia sa plateasca cel mai scump, acest orgoliu. Astazi, Hunedoara moare incet, incet, ca un campion pe are demnitatea unor vremuri glorioase nu-l lasa sa strige dupa ajutor.

Asta e Romania pe care nu o mai vedem de fumul gros al scandalurilor politice mediatizate dimineta, la pranza si seara de “stirile” cu Zavoranca, Magraoanca, Bahmutanca si alti comici vestiti ai ecranului, de “declaratiile” generos gazduite ale Trompetei lui Dumnezeu, stapanul oilor si proprietarul celebrei expresii” Bah, Dane, bah, s-a luat de familia mea, bah Dane, bah!”, asta e Romania pe care au definitivat-o PSD,PD, PNL, PRM si altii ca ei. Din spatele unor sforaitoare declaratii politice duhnind de pronume posesive si de bancnote imprimate cu Abraham Lincoln, razbate pestilentialul interesului propriu. In rest, numai zambete si felicitari. Astept ziua in care, noi, romanii care nu vrem nici vila in Mihaileanu, nici in Zambaccian, nici vila de la RAPPS, nici minele de marmura de la Ruschita, sa ii meritam pe memorabilii comis-voiajori ai fericirii furate care s-au refugiat in Parlament, in Guvern si in Presedintie.

Pana atunci, ii recomand ministrului culturii care va veni  sa faca o vizita la Hunedoara. La intoarcere sa se opreasca la Biserica din oras si sa se roage la Dumnezeu sa-i faca orice, numai sa nu-l lase sa fie ca ceilalti predecesori ai sai.

Iar compozitorului de taine si simfonii epicurene carui politia ia scris in buletin “iorgulescu” si tristului care ne populeaza memoria cu ipostaze negre, le spun doar atat: drum bun pe strada mantuirii prin uitare!

 

september_2007_hunedoara_0483.jpg

Castelul a fost ridicat în secolul XV de către Iancu de Hunedoara, pe locul unei vechi întărituri, pe o stâncă la picioarele căreia curge pârâul Zlaşti. Constructia reprezinta una dintre cele mai mari proprietati ale lui Iancu de Hunedoara, realizata dupa o misterioasa perioada de doi petrecuti la Milano, de unde voievodul se intoarce cu o insemnata avere. Castelul devine atat o somptuoasa locuinta, cat si un punct strategic intarit. Galeria si donjonul - ultimul turn de aparare (turnul “Ne boisa“, traducerea indemnului “Nu te teme!” din limba mercenarilor sarbi care pazeau fortareata), ramase neschimbate de pe timpul lui Iancu de Hunedoara, precum si Turnul Capistrano (dupa numele unui vestit calugar adapostit la curtea castelului) reprezinta câteva dintre cele mai semnificative parti ale constructiei. Alaturi de Sala Cavalerilor (o mare incapere rezervata receptiilor), Turnul buzduganelor sau Bastionul alb-care servea drept depozit de alimente-Sala Dietei, având medalioane pictate pe pereti (printre ele se gasesc si portretele domnilor Matei Basarab din Tara Româneasca si Vasile Lupu din Moldova). In aripa castelului numita Matia, ochiul unui vizitator mai priceput poate sa desluseasca, destul de vag, o pictura care ascunde legenda corbului de la care, istoriografia zice ca isi trag numele urmasii lui Iancu de Hunedoara (Corvini).

 

  

Explore posts in the same categories: MESERIAŞI, PIN, PNL, PSD, Patriarh, Steaua, basescu, castelul huniazilor, democratie, media dog, motiune, nasol, parlament, politics, presa

Tags: , , , ,

You can comment below, or link to this permanent URL from your own site.

One Comment on “Moartea unui colt de cer”

  1. hailateatru Says:

    imi doream de mult timp sa vizitez acest castel. cred ca mai aman putin, nu prea-mi place ce citesc. multumesc, m-ai scutit de un drum.

Comment: