Vă las. Mîine plec în insula mea şi nu mai vreau să ştiu nimic de ţara asta specială, cu presa ei duhnind a deontologie şi corectitudine, cu jurnaliştii care şi’au ridicat vilele cu 4000 e/mp din economii deontologice şi care, atunci cînd un liberal tîmpit, tamponează realitatea, gaşca ţipă de sperie şi fantomele de la Bran, iar cînd Traian Băsescu pleacă băut de la Golden Bliţ, aceiaşi jurnalişti, aceleaşi televiziuni, aceleaşi caractere, tac vitejeşte. Românie este o ţară specială în care am ajuns să ne mirăm pînă la epuizare de normal…
Ei bine, tocmai din acest motiv azi am să fac apel la memoria unui mare român, un om care a refuzat compromisurile de dragul confortului material, care a ales să rostească adevărul, cu preţul unor ani buni consumaţi în închisorile comuniste. Nu, nu e vorba de CTP. E un poet de clasă, un prozator devastator, prea repede uitat de o generaţie excesiv interesată de vomităturile vocale ale lui Gigi Becali sau de chiloţii unor “dive” cu miros de cerneală tipografică. Un nefericit scriitor, o ciorbă reîncălzită cu iz de Sandra Brown şi Paulo Coelho, membru al Cenaclului de la Neptun, a încercat o penibilă plagiatură, dormind cu gîndul la faimă copată pe spatele Maestrului. Ce a ieşit, nici nu merită să discutăm…
Dacă ar mai fi trăit şi azi, cred că Maestrul nu ar mai fi apucat 87 de ani. Ar fi murit de supărare…. Găsiţi mai jos copia unui năucitor pamflet scris în 1943 la adresa ambasadorului german la Bucureşti din acea vreme, von Kilinger şi publicat în “Bilete de Papagal”. Ziarul e imediat confiscat, scriitorul e închis la Bucureşti şi apoi în lagărul de la Tg. Jiu. Fragment de istorie recentă…
partea-i.jpg şi partea-a-iia.jpg

Drum bun …si sa te gaseasca 2008 razand! Si mai optimist. Si mai fericit.
La multi ani!
An nou Fericit! Sa ti se implineasca toate dorintele:) Horea
Astfel de oameni sunt rari, atât de rar încât suntem norocoşi dacă ajungem să-i cunoaştem personal. Din păcate nu am cunoscut personal nici unul dintre marii oameni de litere ai României. M-am născut prea târziu.
Drum bun:)…:*:*:*:*