De la primul semn că Blaga pierde teren, am fost sigur că echipa de magicieni politici care populează visele lui Traian Băsesu ne pregăteşte ceva. Şi ce ar fi putut fi mai sigur decât o cascadă de sondaje care să’l confirme pe Băsescu: “dacă vă uitaţi cu atenţie, Oprescu a intrat în campanie din 52%, iar Blaga din 11%. Deci, tendinţa lui Blaga e încurajatoare” ne lămurea şeful anticorupţilor de pe Strada Mihăileanu.
Azi, la aproape trei săptămîni de la debutul acestui kitsch electoral perfect şi penibil, ce vedem: pe fondul unor prestaţii jenante pentru ei înşişi, Oprescu scade şi Blaga creşte. Colac peste pupăză, de departe cea mai bună prestaţie publică, cel care l’a împachetat în asfalt pe Orban şi cu o lovitură de poigne l’a trimis la contractele umflate cu milioane de euro dăruite ABSOLUT dezinteresat prietenilor săi, cel care l’a scuturat pe Blaga de s’a îmbibat sticla ecranului de aburi ABSOLUT spirtoşi, ei bine, Cozmin Guşă a intrat în campanie cu 11%, pe un trend ascendent pentru ca acum să fie creditat cu 6% intenţie de vot.
Nu ştiu, poate că părerea mea nu coincide cu cea a majorităţii chestionate. Poate că sunt eu în eroare. Dar tare mi’e teamă că nu sunt şi că undeva, într’un birou liniştit de la etajul al doilea al unei clădiri situate la marginea Bucureştiului, cineva stabileşte criteriile astea dintr’un click de mouse.
Un prieten de la o televizune de ştiri îmi spunea azi că PD-L are un sondaj intern şi că Blaga ar pierde în turul doi cu 54% la 46%. Nu ştiu, dar ceea ce ştiu este că PSD are un sondaj intern în care doar patru sectoare ar avea şanse certe să cîştige locale, în care, pe vot politic ar lua 37% în CGMB şi că două sectoare ar cîştiga din primul tur, iar la treilea şi la patrulea, lupta e deschisă.
Însă, în acest context, mă aştept ca aceste case de toleranţă sociologică abuzate sistematic şi contracost, să’l dea pe Onţanu apropiat, în procente, de un viceprimar evidenţiat numai de afacerile cu grupurile mafiote din PD-L şi căruia 80% din sector nici nu’i ştie numele, iar ceilalaţi 20% l’au aflat din anchetele jurnalistice, pe Vanghelie să’l bage în turul doi cu un Bodu care, pe un sondaj intern a intrat cu 5% iar acum are 8%, iar Piedone să fie marele cîştigător al unui sector ce pare blestemat.
Nu mă mai miră nimic la gaşca asta de sociologi care presteză la fel ca ospătarii Athene’ului Palace de pe vremuri cînd valutiştii şi securiştii cereau nota la comun, iar alţii doar pe baza unor autografe date în tinereţe unor instituţii pentru deprăfuirea cărora, azi, cercetătorii CNSAS iau bani cu sacii. Suntem o gaşcă mică dar veselă… Hai sictir, bagabonţilor!

Oprescu nu are ce cauta la primaria capitalei deoarece a furat deja prea mult si ar fi dator vandut celor care l-au sustinut.Ar trebuii sa le dea inapoi cu varf si indesat celor care l-au sustinut cu banii pentru campanie.Blaga nu va iesii primar deoarece nu are nici o treaba cu Bucuresti si e prea cheltuitor …singurul care va iesii primar din primul tur va fi Diaconescu deoarece lumea a prins incredere in el si el este curat spre deosebire de ceilalti.
Mult succes lui Diaconescu !
Ce primar trebuie sa rezolve din problemele Bucurestiului . Nesimtirea lor ne-a izbit puternic in simtiti.
Am mai ramas Oprescu si Blaga in cursa.
Cred ca Oprescu este mai bun, macar sa trimitem PD -ul la plimbare, ca timp de 8 ani nu s’au sinchisit de caracterul european al Bucurestiului.