Aseară am asistat la concertul de revenire a Cenaclului Flacăra şi vreau să spun că îmi pare rău. Îmi pare rău pentru editorialiştii portocalii care şi’au slefuit pedigriul cultural la ICR şi cărorar, acum, le pute tot ce nu pot culca la pământ. Îmi pare rău pentru genialul stilou eşuat în mîinile unui saltimbanc prezidenţial şi care se dorea ambasador la Londra, el fiind, de meserie, comentator de fotbal. Şi îmi mai pare rău că sunt contemporan cu nemernicia instituţionalizată a CNA şi a unor capi sau alte forme anatomice ale corpului, care au înţeles să nu promoveze relansarea Cenaclului de teamă ca nu cumva, să afle lumea că Adrian Păunescu încă există. La 30 de ani de la indexarea lui de către comunişti, potentaţii zilei tot nu au loc de genialul autor al Repetabilei poveri. Se tot află, în alergarea lor cotidiană spre monumente. Asta e, e prea mare şi de asta, sunt sigur! nu aveţi cum să treceţi de el.
Mi’e milă de ei şi de fundurile lor, mai ales că ultimul sondaj al casei de favoruri prezidenţiale, INSOMAR, pur şi simplu nu s’a mai putut abţine şi a trecut portocaliul pe locul doi. Atenţie se închid uşile! Urmează staţia Timpuri Noi. Coboară Videanu, Berceanu, Prigoană şi Nuţi Cocoş.
Dar am şi motive de bucurie. Da, sunt fericit pentru cele 303 minute petrecute alături de virtuozii Cenaclului, de poezia bună şi de oamenii care, în ciuda frigului dăruit cu generozitate de gazde-Sala Polivalentă-în amintirea anilor de glorie, probabil, au cîntat, au aplaudat şi au rămas pînă la miezul nopţii.
A fost minunat, ne’aţi lăsat cu un gust pentru toată viaţa, să vă regretăm. “Am fost trei sferturi în cer” şi greu ne’am desprins şi ne’am îndurat să revenim la ale noastre. Am avut întâlnire cu istoria şi mi’e teamă că unii nu au înţeles asta…Tudor Gheorghe spunea, ceea ce nu s’a ferit să recunoască şi într’un concert de’al său: poezia românească s’a oprit la Adrian Păunescu.
Pentru contemporanii mei care dorm cu manualele portocalii pe ochi încă din anii comunismului, le reamintesc cîteva versuri scrise ATUNCI şi nu acum, ATUNCI cînd Securitatea TE ARESTA pentru delicte de opinie antisistem şi îi rog, ca să mai cred că termenul lor de garanţie nu a expirat, îi rog ASTĂZI să scrie, măcar un text, măcar o filă, împotriva celui care le gestionează opiniile din frigul apăsător al arhivelor CNSAS sau din plicurile cărămizii în care Serviciile depozitează documentarea legată de nopţile lor, curioase.
Daţi’mi dreptul al NU dacă vreţi să fiu DA (1981)
Nimic nu se face de n’are opus/nimic nu durează de nu’i să’l conteste/oricît se ridică puterea de sus/ovaţii o ţin, dar o ţin şi proteste. (1978)
Dar pe miile de români care îl rugau pe Păunescu să recite şi îl ovaţionau minute în şir, prin toate punctele cardinale, tot Ceauşescu îi împingea?
