Mult timp am crezut că televiziunea s’a încheiat la Florin Călinescu. Ieri seară, când chiar nu mă mai aşteptam, Mihai Tatulici mi’a arătat că renumele de “strâlp al jurnalismului” pe care i l’am dat într’o postare anterioară i se potriveşte. Nu ştiu dacă aţi urmărit emisiunea dedicată lui Florin Piersic, dar a fost magistrală. Am înţeles de ce noi, cei din generaţia post’decembristă de jurnalişti nu putem fi niciodată nici Ion Cristoiu, nici Mihai Tatulici, nici Octavian Ştireanu. În cel mai bun caz, am fi putut fi nişte “nume proprii”, deşi pentru asta alţii au scris zeci de biblioteci.
Dacă nu aţi văzut emisiunea lui Mihai Tatluci cu Florin Piersic aţi ratat întâlnirea jurnalismului cu nemurirea sau respectul meritat al talentului primit în faţa unei săli goale dar plină cu un un public de 22 de milioane de oameni. A fost ca atunci când am văzut, la ”Musem of Modern Art” dinNew York, interviul lui David Frost cu Richard Nixon despre Watergate, acel memorabil dialog în care, pentru prima oară un preşedinte al Americii începe să plângă, povestind omenirii şi istoriei, ultimele lui ore la Casa Albă. Aşa am aflat cum, înconjurat de colaboratorii care îl îmbrăţişau, îi declarau iubire veşnică, Nixon era rugat să nu cedeze şi să spună numele trădătorului. Tăcerea lui Nixon poate fi interpretată ca derapaj de la democraţie, dar demonstrează, dincolo de orice, că sunt situaţii în care trebuie să’şi aminteşti ce ai promis.
Aseară, Tatuluci ne arătat de ce e mare. Şi ne’a mai arătat că, oricât de câinoşi am fi noi arătându’i Caritasul şi prefectul Doljului, el tot dospeşte de talent, liniştit şi bucovineşte. Pentru că talentul creşte şi pe întuneric.
Un dialog puţin imaginar dar aproape veridic:”Bună dimineaţa, numele meu este Sorin Vântu.V’am sunat să vă spun că nu ştiu nimic de articolul publicat azi de ziarul Cotidianul. Şi indiferent dacă mă credeţi sau nu, i’am spus redactorului şef că ceea ce face mă supără. Şi, ca să înţelegeţi, vreau să ştiţi că nu i’am spus asta când l’au jignit pe Adrian Năstase, un intelectual pe care îl respect, când l’au înjurat pe Tăriceanu, un domn , şi nici când mi’au atacat prietenii cu care obişnuiesc să beau cafea. Dar azi i’am spus că a greşit. Cred ca ţara asta mai are nevoie şi de meodele.”
Florin Piersic:”Vă mulţumesc! Vreau să vă spun doar ce mi’a spus o doamnă pe care am luat’o cu maşina de la Cluj. <Domnu’ Piersic, suntem atât de răi că mă şi mir că să se mai face ziuă>. Numai bine, domn’le dragă!”
Am ramas surprins sa vad asa ceva . I-am trimis un comentariu si i-am propus sa-mi fure si mie toate articolele , impreuna cu toti prietenii lui . Poate asa , vom reusi sa scapam mai repede de incompetentii astia . (glumeam , sau poate nu !) . Cred totusi ca se poate face ceva , nu ?