Ce bine mi-e a-ţi recunoaşte
Ştergarul alb de in la porţi,
Te-ai pregătit şi tu de Paşte,
Hristos a înviat din morţi.
Pe mal de rîu mai cîntă broaşte
Şi rîul cîntă-n contraforţi,
Reînviem şi noi de Paşte,
Hristos a înviat din morţi.
A re-nvia, a te mai naşte
E darul crudei tale sorţi,
Să ne privim în ochi de Paşte,
Hristos a înviat din morţi.
Asinul ce pe pietre paşte
Te reînvaţă să suporţi,
Şi ani pustii, şi Zi de Paşte,
Hristos a înviat din morţi.
Şi vom muri, şi ne vom naşte,
Şi plini de sorţi, şi fără sorţi,
Dar vom avea o Zi de Paşte,
Hristos a înviat din morţi.
Mă poţi vedea, te pot cunoaşte,
Cum mă comport, cum te comporţi,
Cînd prin lumina grea de Paşte,
Hristos a înviat din morţi.
Creştine, ca să poţi renaşte,
Deschide crucii orice porţi,
Rectitoreşte-te de Paşte,
Hristos a înviat din morţi.
Adrian Păunescu

Sarbatori fericite si linistite! Si sa te bucuri de cei dragi!
Mulţumesc mult Teo! “Să ai multe seri frumoase, ca seara din ast’ seară şi ca zîua de mâine”! PAŞTE FERICIT ŢIE ŞI TUTUROR CELOR DRAGI!
Paste fericit, Radu!
Mulţumesc mult, Simona. Îţi doresc toate cele bune ţie şi familiei tale. Sărbători cu bine!