de Octavian Stireanu
Cu cinci ani în urmă, din oul unor revoluţii portocalii, scoteau căpşorul, aproape simultan, trei crai de la răsărit: Saakaşvili, în Georgia, Iuşcenko, în Ucraina şi Băsescu, în România. Reţeta naşterii a fost cam aceeaşi pentru toţi trei, culoarea campaniei a fost identică – portocaliul, iar mijloacele folosite pentru cucerirea puterii au fost similare.
Saakaşvili, împins pe scări, la propriu şi figurat, de cine trebuia, a intrat, pur şi simplu, peste preşedintele în exerciţiu, Şevarnadze, care se afla la tribuna parlamentului, i-a întrerupt discursul şi l-a obligat să iasă pe uşa din dos, apoi să demisioneze, proclamându-se el ca nou preşedinte (alegerile ulterioare fiind un fel de formalitate sub flamura portocalie).
Iuşcenko a fost desemnat preşedinte al Ucrainei aproape la masa verde, cu implicarea vizibilă a unor organisme internaţionale (şi mai puţin vizibilă a altor centre de putere), după ce rezultatele din cele trei (!) convulsionate tururi de scrutin fuseseră contestate vehement şi reciproc de cei doi protagonişti (celălalt fiind preşedintele în funcţie pe atunci, şi favoritul de acum, Ianukovici).
Al treilea crai portocaliu, Băsescu al nostru, a ieşit preşedinte, după cum se ştie, după manevra cu lacrimile vărsate pentru „dragă Stolo“, dar, mai ales, după imensa fraudă morală pe care el însuşi a produs-o înainte de turul doi, când, exact ca Iuşcenko la Kiev, a acuzat mincinos şi manipulator tot felul de furturi ale alegerilor, pe care, bineînţeles că nu s-a mai sinchisit să le demonstreze vreodată. În vreme ce Băse lucra la vedere, cu tot felul de declaraţii şi gesturi incendiare, incubatoarele profesioniste ale „revoluţiei portocalii“ îi cloceau scoaterea ciocului în lume. Aşa se face că, de pildă, s-au desfiinţat listele suplimentare, cu excepţia celor păstrate în Gara de Nord şi aeroportul Otopeni (din subordinea lui Mitrea), unde în două ore au votat atâţia „călători“ câţi se înregistrează pe-acolo într-o săptămână! Ori că MISA a fost puternic reactivată pentru operaţiunea respectivă, ca şi pentru plănuitele proteste violente ce fuseseră programate în noaptea turului doi, dacă nu se anunţa câştigător cine trebuie!
Ce s-a ales, însă, de toţi aceştia, după „experimentul portocaliu“ ?
Saakaşvili a început un război în urma căruia avea să piardă două părţi din teritoriu, a îndepărtat ţara de intrarea în NATO şi a prăbuşit starea economică şi socială populaţiei. A fost surprins de o televiziune rozându-şi cravata de la gât, a mai primit o perfuzie de resuscitare, acum vreo lună, de la acelaşi Joe Biden, aflat în vizită pe-acolo cu probleme de scut militar şi, probabil, îşi mai foloseşte timpul pe care-l mai are până la viitoarele alegeri arzându-şi din hârtii şi scotocind prin conturi.
În Ucraina sunt alegeri prezidenţiale pe 17 ianuarie, dar campania lor electorală durează 3 luni, fiind deja în plină desfăşurare. În ceea ce priveşte şansele lui Iuşcenko, preşedintele portocaliu în exerciţiu, toate sondajele, cu toate marjele lor de eroare, sunt mai mult decât grăitoare: are 2%, după ce, la începutul mandatului, avea peste 60% încredere! Favoriţi la preşedinţia Ucrainei sunt acelaşi Ianukovici, cu 27% şi actualul premier, frumoasa şi arţăgoasa Iulia Timoşenko, cu 16%.
În sfârşit, al treilea fruct ieşit acum cinci ani din găoacea revoluţiilor portocalii, experimentate în această zonă, Traian Băsescu, se înscrie pe acelaşi trend descrescător, fiind de aşteptat ca logica absconsă care l-a propulsat să fie la fel de expirată precum se întâmplă şi în cazul „colegilor“ săi de mai la deal…
Amurgul portocaliu se lasă peste Tbilisi, Kiev şi Bucureşti, aducând liniştea peste nişte ţări care au suferit destul în aceşti 5 ani de experienţe nefericite.
