Cerul a mai câştigat o stea

     În Cer, în aripi de vânt, îmbătrînea toamna. Pe Pământ, lacrima sufletului face cale amară spre nemărginire. Marele actor al unei lumi sărace, maestrul inimitabil al “negativului” admirabil, Gheorghe Dinică, s’a mutat în steaua lui.

Ne’a lăsat o ploaie de roluri, ca un testament viu, ca o moştenire refuzată de soartă. Şi peste toate, cînd îl credeam un bătrîn demn de onoruri şi pensie, Gheorghe Dinică a început să ne cânte. Sufletele noastre ostenite de amar, s’au aşezat, cuminţi şi au început să cânte cu el. Câţiva, chiar plângeau. La ”Perla”, locul în care prietenia a încrustat în rama infinitului  numele său, al lui Ştefan Iordache şi al lui Nelu Ploieşteanu, vioara ne spunea, cel mai frumos, povestea iubirii, a vieţii şi a morţii. Când intra în restaurant, mesenii, orice ar fi fost ei, îl aplaudau în picioare. Iar el le răspundea cu o generozitate aproape ciudată pentru dimensiunea lui spirituală. Azi, s’a grăbit să ne lase singuri. Pe tot drumul, de la TNB pînă la cimitir, aplauzele l’au acompaniat frenetic. Dar Maestrul, nu s’a mai întors pentru bis. Ne’a lăsat să ascultăm muzica lui, înveşmântată în sunetul inimii.

Dumnezeu să’l ierte!